Era aproape de Craciun cand fiica mea s-a dus sa duca gunoiul si s-a intord cu un mat mic si negru, amarat pana al Dumnezeu, slab si cu sangele curgandu-i din gura. Cand l-am vazut nu am stiu exact ce sa zic. Ea mi-a vazut privirea si m-a rugat sa il pastram si pe el chiar daca mai avem doi. Am crezut ca moare pana a doua zi. In fiecare zi controlam daca mai este in viata. Nu vroia sa manance, sa bea. Pur si simplu nu se misca. Nu reactiona la tratament. Nimic. Doar zacea. Dupa o saptamana a inceput sa isi revina. Treptat, treptat s-a refacut si in cateva luni a devenit o frumusete de motan. Plin de energie si iubire i-a cucerit pe toti.
Este baiatul meu. Imi doarme in cap.Parca am o bentita!
